luni, 29 iunie 2009
TransĂfoneticĂ
După acest text urmează liniște! Este vid, e negru, e uscat, irespirabil și.... plin de....c....uvinte.
Textul este unul fonetic și profonetic, contrareformelor, rebel și nonconformist. Plin de clișee și te țintuiește în vidul din care ne alimentăm vena iubirii. Viața este scabroasă, scârboasa, dar este viață, chiar dacă uneori e plină de rahat, iar noi suntem, adeseori, plini de viața. Imi place să citesc textul vieții. Zilele mele sunt împărțite în diftongi și triftongi, iar experiențele le despart în hiat. Un diftong este făcut după modelul: o zi vocalică plină de noroc și o semivocală plină de ghinion.
Teorema lui Pitagora se adeverește în viață: două catete sunt zilele frumoase, iar ipotenuza este încă un an lung din viață. Uneori ni se pare că unim cu greu punctele care vestesc sfârșitul unei probleme.
Chiar dacă viața este logică și literatură, nu pot să nu remarc că literatura se amestecă în zilele mele. Melancolia și visarea își găsesc loc în cărțile vieții. Ele sunt copertate cu mult carton ca să țină povestea bine în fascicule legate. Paginile sunt un pic din toate: și rupte, și lucioase, și cum vrei tu. Iar la final aștept autograful Domnului pe cuprinsul cărții, care completează proologul meu. Unic și personal.
Diftongul, triftongul, catetele sunt elementele figurative, principal nevrotice și psihotice care se lasă măzgălite pe foile destinului.
Destinul și timpul se unesc într-o figură geometrică, una care își pierde repede contururile și care va lasă mărturie existenței umane doar pe o carte. Cărțile se luptă, mândre, cu timpul: ele sfidează moartea și dau barbiturice hazardului. Nu tot ce ni se întâmplă este scris și nu tot ce ne este scris se va întâmpla. Citesc caleidoscopul vieții ca să revăd toate momentele frumoase pe care le-am trăit. Acum pot asculta sentința Domnului. Cu momentele frumoase nu-mi mai este frică.
*iGod face referire la o marcă celebră de telefon cu mai multe funcții, care atestă dezvoltarea amplă a tehnologiei și totodată arată sclavia tehnologică la care ființa umană se supune, singură, în acest secol, mileniu
duminică, 19 aprilie 2009
Gone with the vanity
Pe lângă ideea principală care se conturează de-alungul filmului: "strălucirea și suferința curtezanelor", un element frapează și dă lovitura sub centură. Suferința bărbaților!
Veronica, personaj și curtezană principală, este pedepsită de inchiziție, fiind suspectată de vrăjitorie. Ea se află la un pas de-a fi arsă pe rug, practică des întâlnită de-alungul secolelelor, în cazul ereticilor și al vrăjitoarelor. Alături de "sfințenia sa" cel care vine cu inchiziția în Veneția, se află mâna dreaptă a inchizitorului, un bărbat refuzat de Veronica. Din momentul când ea își dă seama cine o va judeca, realizează că procesul este o cauză pierdută. Bărbatul o dată refuzat este mai rău ca o fiară. Te va sfâșia, nu va avea astâmpăr până ce "tărfa" nu va fi pusă cu botul pe labe.
Lucru ce defăimează bărbatul, ce-l face lipsit de caracter și îl îndepărtează de gentelmanii secolelor trecute. Din păcate așa este majoritatea bărbaților din România. (nu săriți cu gura, pentru că majoritatea este~facem acordul între subiect și predicat).
Dacă o femeie le cedează e târfă, dacă nu tot aia e. Nu prea au coloană vertebrală. Iar în film se vede cel mai bine răutatea acestui frustrat care abia așteaptă să o vadă arsă pe rug pe Veronica.
Am descoperit recent cele 10 porunci ale lui Casanova, reguli inteligente, care nu mai sunt urmate azi de bărbați. Au pretenția să aibe femei, însă se poartă prostește. (au uitat cum să flateze o femeie). Aici nu generalizez, bineînțeles, căci am văzut bărbați care măgulesc femeile și le învârt pe degete. Pentru ei nu contează niciuna în mod special. Au harem și sunt mândri de asta. Însă ei nu știu că neseriozitatea, de ambele părți, nu va cinsti niciodată omul. Nu-i va face mai valoroși. Și nici nu le va da caracter, lucru total străin de ei. Pănă data viitoare, vizionați Frumoasa venețiană. Este varianta masculină a lui Casanova și cucerește prin peisajele venețiene, superbe.
"Love love. Do not love the man, or you'll be in his power."
sâmbătă, 18 aprilie 2009
Alte opinii la fel
A fi sau a nu exista
duminică, 12 aprilie 2009
Întrebare
Patimile Paștelui
Din această producție am remarcat câteva citate din spusele lui Iisus care mi-au rămas în minte. "Dacă simți că lumea te urăște, nu-ți face griji. Pe mine m-au urât mai întâi."
În timp ce priveam filmul, văzând pedepesele pe care le îndura Iisus, având putearea să zică "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!" am avut o revelație. Mi-am dat seamă că suferințele Domnului de care se bucurau călăii fără minte, au fost, de fapt sursele de bucurie ala omenirii. Ale popoarelor care s-au dezvoltat, hrănindu-se cu nesaț din cele mai sângeroase scene. Luptele cu gladiatori, răstignirea hoților, ghilotinarea în piețele publice, arderea pe rug
Dacă v-ați uitat la "Patimile lui Hristos" sau alte filme despre antichitate și ați crezut că este doar un film despre metode barbare moarte de mult, reflectați încă o dată.
Uitați-vă la filmul despre răstignirea Domnului încă o dată, acum în aproprierea Paștelui. Dar priviți-l cu sentimentul de autenticitate și actualitate. Uitați-vă atent la toate detaliile și vă veți cutremura de coincidențele izbitoare dintre omenirea din anul 2009 și vremurile de acum 2009 de ani.
Nimic nu s-a schimbat. Omenirea a cunoscut o pseudo-evoluție, căci la origini suntem la fel. Avem aceleși trăsături animalice care ne domină și ne guvernează acțiunile. Avem aceleași probleme dintotdeauna. Aceeași malițiozitate, aceeași lipsă de comunicare, aceeași sălbăticie pe care strămoșii noștri o aveau. Evoluția tehnologiei nu a făcut decât să adâncească lipsurile noastre ca ființe umane și să robotizeze trăirile și pornirile noastre.
Și privind așa filmul lui Gibson mă întrebam, când avea să-i trăznească pe aceia care îl pedeapseau pe Iisus. Când mă trăznește pe mine o replica, intercalată cu una dintre scenele de cruzime: "Iubește-i pe dușmanii tăi, la fel cum îi iubești pe apropiații tăi! Altfel, ce răsplată mai aștepți?". Moment în care aceste cuvinte mi s-au înfipt în inimă, adânc. Am realizat că ura este inutilă și nu face decât să-l bucure pe Diavol și să-l facă triumfător.
Filmul care a deschis săpămâna patimilor mi-a schimbat percepția despre oamenii prin venele cărora curge venim. Mi-am zis: "Să fie la ei, veninul și ura, și orice alt sentiment care îți umbrește bucuria pe care ziua de astăzi, Floriile, ți le dă Dumnezeu." Azi Dumnezeu ne-a arătat că nu urăște poporul Pâmantului și ne-a mai aratăt inutilitatea întrebării: "Unde este Dumnezeu în momentele cele mai grele?".
Ei bine, Dumnezeu, este acolo nu este omul.
vineri, 10 aprilie 2009
Jai Ho it is destiny
Slumdog=vagabontul. Uneori mai mult decat eruditul. Un film despre cum scoala vietii bate academia platoniana. Eruditia nu reprezinta mereu un atu pentru a supravietui. Slumdog millionaire este una dintre cele mai interesante idei despre cum un vagabont a putut sa depaseasca pragul de „x rupii” pe care doctorii, avocatii si alte profesii nobile nu reuseau.
Cum a reusit? A trisat, a avut noroc, a stiut raspunsul sau era destinul? Se pare ca idee in jurul careia graviteaza intreagul concept al productiei este destinul. Cel care aduce fata-n fata cele mai neobisnuite situatii si persoane. Veti vedea cum o persoana dintr-un milion poate castiga premiul cel mare, care nu consta in banii jocului „Vrei sa fii milionar?”.
luni, 6 aprilie 2009
Misoginismul la femei
Misoginismul la femei se manifesta ca râia la broască. Se transmite foarte repede și are un grad de toxicitate foarte crescut. Specia numită femei este, adesea, descrisă ca fiind una care subjugă segmentul masculin al pieței. La propriu, nu la figurat! Fapt demonstrat și de cercetările îndelungate ale oamenilor de știință: clar femeile sunt călare pe un singur bărbat.
Masculul aflat în minoritate declanșează un fenemen electrizant la femei: împroșcarea cu venin una-n tralta. Sunt aprige la mânie, învidioase, ranchinoase și rar lasă un lucru netaxat.
Simt nevoia să fie iritate la fiecare nebăgare de seamă a unui mascul, dar când acesta le zâmbește o singura dată apar ca ciupercile după ploaie în jurul lui. Și cad palancă la pământ la fiecare alint venit din partea lui. Încurajează cretinismul într-o relație prin apelative îmbibate cu sirop de arțar, care cer un emetiral la fiecare apariție. Apoi, brusc, plonjează în butoiul cu melancolie când bărbatul le arată calea de întoarcere de unde au venit. Problema despărțirii este spinoasă si cere un tratament elaborat, însă afat mereu la îndemâna femeilor: „Mda, era un porc cu apucături de maimuță. Oricum voiam să-i dau papucii.” Noroc cu bărbații, ghicitori în rune, că prevăd intențiile lor și le scutesc de efortul de-a comite încă o răutate. Care se adaugă la pomelnicul lor, lung cât o zi post.
Femeia vintage care era un adevărat exemplu al blândeții și un model al înțelepciunii pare să fie acaparată de femeia modernă, născută cu servieta-n mână și cu dracii la-ndemână. Orice femei și-a câștigat odată cu dreptul de vot și dreptul la a face carieră. Apoi cel de-a privi bărbatul de la egal la egal și de a-i strânge mâna ferm la o întâlnire. Nu p'ăla de a-l pupa zgomotos pe ambii obraji, marcându-l cu ruj. ( Că femeia nu uită de războiul dat pe un bărbat.)
Tot femeile se plâng de misoginismul unor porci cu maniere fabricate-n grote, însă au uitat de mult ce înseamnă respectul de sine, iar purtarea unor ținute alcătuie din fuste mai scurte decât relațiile lor, nu le poate aduce cinste. Doar un mic exemplu de mârlănie ca la mama ei acasă.
Au uitat cu desăvârșire cum să-i facă pe bărbați să le respecte, dar pretind ceva de care ele nu au auzit. Femeile de ieri erau niște flori, astăzi tot mai multe se ofilesc înainte de-a veni toamna.
duminică, 5 aprilie 2009
PROPRIUL DECALOG AL NEBUNIEI
BUN INSTRUMENT DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN VIAȚĂ

