TransĂfoneticĂ

Să ne imaginăm așa: viața este o sală de așteptare, iar toate evenimentele noastre semnificative sfârșesc în sala de judecată. Judecătorul este chiar Dumnezeu însuși. Șefu ăl mare. Iar sentința pe care o citește iGod* este un text.
După acest text urmează liniște! Este vid, e negru, e uscat, irespirabil și.... plin de....c....uvinte.
Textul este unul fonetic și profonetic, contrareformelor, rebel și nonconformist. Plin de clișee și te țintuiește în vidul din care ne alimentăm vena iubirii. Viața este scabroasă, scârboasa, dar este viață, chiar dacă uneori e plină de rahat, iar noi suntem, adeseori, plini de viața. Imi place să citesc textul vieții. Zilele mele sunt împărțite în diftongi și triftongi, iar experiențele le despart în hiat. Un diftong este făcut după modelul: o zi vocalică plină de noroc și o semivocală plină de ghinion.
Teorema lui Pitagora se adeverește în viață: două catete sunt zilele frumoase, iar ipotenuza este încă un an lung din viață. Uneori ni se pare că unim cu greu punctele care vestesc sfârșitul unei probleme.
Chiar dacă viața este logică și literatură, nu pot să nu remarc că literatura se amestecă în zilele mele. Melancolia și visarea își găsesc loc în cărțile vieții. Ele sunt copertate cu mult carton ca să țină povestea bine în fascicule legate. Paginile sunt un pic din toate: și rupte, și lucioase, și cum vrei tu. Iar la final aștept autograful Domnului pe cuprinsul cărții, care completează proologul meu. Unic și personal.
Diftongul, triftongul, catetele sunt elementele figurative, principal nevrotice și psihotice care se lasă măzgălite pe foile destinului.
Destinul și timpul se unesc într-o figură geometrică, una care își pierde repede contururile și care va lasă mărturie existenței umane doar pe o carte. Cărțile se luptă, mândre, cu timpul: ele sfidează moartea și dau barbiturice hazardului. Nu tot ce ni se întâmplă este scris și nu tot ce ne este scris se va întâmpla. Citesc caleidoscopul vieții ca să revăd toate momentele frumoase pe care le-am trăit. Acum pot asculta sentința Domnului. Cu momentele frumoase nu-mi mai este frică.

*iGod face referire la o marcă celebră de telefon cu mai multe funcții, care atestă dezvoltarea amplă a tehnologiei și totodată arată sclavia tehnologică la care ființa umană se supune, singură, în acest secol, mileniu

Gone with the vanity

După ce mi-am exprimat toate nemulțumirile legate de frumoasele femei, a venit rândul unor pseudo Casanova să fie luați la bani mărunți. Am zis frumoasele femei, pentru că recent am văzut filmul "Dangerous beauty" sau "Frumoasa venețiană" (în traducerea "ad literam" a românilor).
Pe lângă ideea principală care se conturează de-alungul filmului: "strălucirea și suferința curtezanelor", un element frapează și dă lovitura sub centură. Suferința bărbaților!
Veronica, personaj și curtezană principală, este pedepsită de inchiziție, fiind suspectată de vrăjitorie. Ea se află la un pas de-a fi arsă pe rug, practică des întâlnită de-alungul secolelelor, în cazul ereticilor și al vrăjitoarelor. Alături de "sfințenia sa" cel care vine cu inchiziția în Veneția, se află mâna dreaptă a inchizitorului, un bărbat refuzat de Veronica. Din momentul când ea își dă seama cine o va judeca, realizează că procesul este o cauză pierdută. Bărbatul o dată refuzat este mai rău ca o fiară. Te va sfâșia, nu va avea astâmpăr până ce "tărfa" nu va fi pusă cu botul pe labe.
Lucru ce defăimează bărbatul, ce-l face lipsit de caracter și îl îndepărtează de gentelmanii secolelor trecute. Din păcate așa este majoritatea bărbaților din România. (nu săriți cu gura, pentru că majoritatea este~facem acordul între subiect și predicat).
Dacă o femeie le cedează e târfă, dacă nu tot aia e. Nu prea au coloană vertebrală. Iar în film se vede cel mai bine răutatea acestui frustrat care abia așteaptă să o vadă arsă pe rug pe Veronica.
Am descoperit recent cele 10 porunci ale lui Casanova, reguli inteligente, care nu mai sunt urmate azi de bărbați. Au pretenția să aibe femei, însă se poartă prostește. (au uitat cum să flateze o femeie). Aici nu generalizez, bineînțeles, căci am văzut bărbați care măgulesc femeile și le învârt pe degete. Pentru ei nu contează niciuna în mod special. Au harem și sunt mândri de asta. Însă ei nu știu că neseriozitatea, de ambele părți, nu va cinsti niciodată omul. Nu-i va face mai valoroși. Și nici nu le va da caracter, lucru total străin de ei. Pănă data viitoare, vizionați Frumoasa venețiană. Este varianta masculină a lui Casanova și cucerește prin peisajele venețiene, superbe.
"Love love. Do not love the man, or you'll be in his power."

Alte opinii la fel

"Imi este dor de o lume a femeilor care interfereaza cu cea a barbatilor, insa nu incearca sa o imite, imi este dor de gesturi simple si naturale, de o atitudine fireasca si spontana, nu una artificiala. Urasc femeile care vor sa para altfel decat sunt. Urasc femeile care vor sa simuleze atribute care nu le apartin."

   Mai există și alții care îmi dau dreptate. Smart article!

A fi sau a nu exista

Există prietenie între doi reprezentanți de specii diferite? Hai să vedem.

La feminin:

Între ea și un El nu există, pentru că nu există. Nu înțeleg de ce, dar mereu unul dintre ei va călca strâmb. Va dori mai mult. Se va gândi cât de mișto ar fi să aibă o relație și să se urce pe pereți de "bucurie".

Între o Ea și o altă ea: Hahahaha... Bună glumă! Nu mă pot opri din râs. Femeia este prin definiție o ființă născută să se certe și să invidieze altă femeie. Deci ea nu va fi niciodată prietenă cu altă Ea.

La masculin:

Între un el și alt el: pare a fi o prietenie bună. Mda, sper să nu intervină vreo gagică care să strice echilibrul, cause you never know. Tot femeia e de vină.

Între el și Ea: tocmai spuneam mai sus. Nu există. Trebuie să fie ceva supranatural și fantastic, care în realitate nu există. Doar în poveștile frumoase din capul femeilor și acolo vine un prinț și le salvează pe un cal alb.

Să nu se înțeleagă greșit. Chiar nu am nimic personal cu femeile, însă vorbesc de majoritate aici. Nu particularizez, pentru că este imposibil. Însă, în zilele femeii moderne, Ea și-a pierdut de mult finețea și delicatețea, iar femeile care sunt din topor sunt pe cale de intoxicație. Le place să se considere egale cu bărbatul, însă nu iau de la el nimic demn de laudă.

Pe de altă parte și bărbații sunt "uși de biserică" la care nu e bine să bați cu multă putere. S-ar putea să perturbi liniștea mormântala din mintea masculului, care se vede potent atunci când poate zbura din floare în floare și când își poate "îndeplini menirea" ca să reamintesc unul dintre cele mai mari clișee. Femeile sunt prostovane, iar bărbații profită. Pe unele nu le deranjează să fie a 10-a roată la căruța. Nu le deranjează să se distreze. Ele sunt pâinea Domnului și îi cred pe bărbați întocmai. Se pisicesc, se dau îngerași ca să câștige simpatia și afecțiunea. Mai degrabă cred că există o masă de tolomace, decât o majoritate de femei smart. Care să tureze cu 200 la h atunci când un tip le dă o "palmă" la propriu și la figurat.

Întrebare

    De ce simt nevoia femeile să-și publice pe bloguri întrebări existențiale "când voi trece peste asta?" "off, ce greu îmi e.." "o veni și o rază de soare pe străduța mea??". 

    Nu știu răspunsurile la aceste întrebări, nici cei care citesc blogul nu știu, dar destinul va știi. Cu siguranță. Destinul vă citește blogul?

Patimile Paștelui

      Am văzut zilele trecute "Patimile lui Hristos", controversatul film al lui Mel Gibson, care prezintă fără menajamente ultimele clipe din viața lui Iisus. Un film care păstrează autenticitatea vremurilor de acum 2000 de ani, prin limba aramaică.

      Din această producție am remarcat câteva citate din spusele lui Iisus care mi-au rămas în minte. "Dacă simți că lumea te urăște, nu-ți face griji. Pe mine m-au urât mai întâi." 

         În timp ce priveam  filmul, văzând pedepesele pe care le îndura Iisus, având putearea să zică "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!" am avut o revelație. Mi-am dat seamă că suferințele Domnului de care se bucurau călăii fără minte, au fost, de fapt sursele de bucurie ala omenirii. Ale popoarelor care s-au dezvoltat, hrănindu-se cu nesaț din cele mai sângeroase scene. Luptele cu gladiatori, răstignirea hoților, ghilotinarea în piețele publice, arderea pe rug

          Dacă v-ați uitat la "Patimile lui Hristos" sau alte filme despre antichitate și ați crezut că este doar un film despre metode barbare moarte de mult, reflectați încă o dată.

         Uitați-vă la filmul despre răstignirea Domnului încă o dată, acum în aproprierea Paștelui. Dar priviți-l cu sentimentul de autenticitate și actualitate. Uitați-vă atent la toate detaliile și vă veți cutremura de coincidențele izbitoare dintre omenirea din anul 2009 și vremurile de acum 2009 de ani.

           Nimic nu s-a schimbat. Omenirea a cunoscut o pseudo-evoluție, căci la origini suntem la fel. Avem aceleși trăsături animalice care ne domină și ne guvernează acțiunile. Avem aceleași probleme dintotdeauna. Aceeași malițiozitate, aceeași lipsă de comunicare, aceeași sălbăticie pe care strămoșii noștri o aveau. Evoluția tehnologiei nu a făcut decât să adâncească lipsurile noastre ca ființe umane și să robotizeze trăirile și pornirile noastre.

           Și privind așa filmul lui Gibson mă întrebam, când avea să-i trăznească pe aceia care îl pedeapseau pe Iisus. Când mă trăznește pe mine o replica, intercalată cu una dintre scenele de cruzime: "Iubește-i pe dușmanii tăi, la fel cum îi iubești pe apropiații tăi! Altfel, ce răsplată mai aștepți?". Moment în care aceste cuvinte mi s-au înfipt în inimă, adânc. Am realizat că ura este inutilă și nu face decât să-l bucure pe Diavol și să-l facă triumfător.

             Filmul care a deschis săpămâna patimilor mi-a schimbat percepția despre oamenii prin venele cărora curge venim. Mi-am zis: "Să fie la ei, veninul și ura, și orice alt sentiment care îți umbrește bucuria pe care ziua de astăzi, Floriile, ți le dă Dumnezeu." Azi Dumnezeu ne-a arătat că nu urăște poporul Pâmantului și ne-a mai aratăt inutilitatea întrebării: "Unde este Dumnezeu în momentele cele mai grele?". 

            Ei bine, Dumnezeu, este acolo nu este omul.

Jai Ho it is destiny

Slumdog=vagabontul. Uneori mai mult decat eruditul. Un film despre cum scoala vietii bate academia platoniana. Eruditia nu reprezinta mereu un atu pentru a supravietui. Slumdog millionaire este una dintre cele mai interesante idei despre cum un vagabont a putut sa depaseasca pragul de „x rupii” pe care doctorii, avocatii si alte profesii nobile nu reuseau.

Cum a reusit? A trisat, a avut noroc, a stiut raspunsul sau era destinul? Se pare ca idee in jurul careia graviteaza intreagul concept al productiei este destinul. Cel care aduce fata-n fata cele mai neobisnuite situatii si persoane. Veti vedea cum o persoana dintr-un milion poate castiga premiul cel mare, care nu consta in banii jocului „Vrei sa fii milionar?”.

Misoginismul la femei

   Misoginismul la femei se manifesta ca râia la broască. Se transmite foarte repede și are un grad de toxicitate foarte crescut. Specia numită femei este, adesea, descrisă ca fiind una care subjugă segmentul masculin al pieței. La propriu, nu la figurat! Fapt demonstrat și de cercetările îndelungate ale oamenilor de știință: clar femeile sunt călare pe un singur bărbat.

   Masculul aflat în minoritate declanșează un fenemen electrizant la femei: împroșcarea cu venin una-n tralta. Sunt aprige la mânie, învidioase, ranchinoase și rar lasă un lucru netaxat.

   Simt nevoia să fie iritate la fiecare nebăgare de seamă a unui mascul, dar când acesta le zâmbește o singura dată apar ca ciupercile după ploaie în jurul lui. Și cad palancă la pământ la fiecare alint venit din partea lui. Încurajează cretinismul într-o relație prin apelative îmbibate cu sirop de arțar, care cer un emetiral la fiecare apariție. Apoi, brusc, plonjează în butoiul cu melancolie când bărbatul le arată calea de întoarcere de unde au venit. Problema despărțirii este spinoasă si cere un tratament elaborat, însă afat mereu la îndemâna femeilor: „Mda, era un porc cu apucături de maimuță. Oricum voiam să-i dau papucii.” Noroc cu bărbații, ghicitori în rune, că prevăd intențiile lor și le scutesc de efortul de-a comite încă o răutate. Care se adaugă la pomelnicul lor, lung cât o zi post.

   Femeia vintage care era un adevărat exemplu al blândeții și un model al înțelepciunii pare să fie acaparată de femeia modernă, născută cu servieta-n mână și cu dracii la-ndemână. Orice femei și-a câștigat odată cu dreptul de vot și dreptul la a face carieră. Apoi cel de-a privi bărbatul de la egal la egal și de a-i strânge mâna ferm la o întâlnire. Nu p'ăla de a-l pupa zgomotos pe ambii obraji, marcându-l cu ruj. ( Că femeia nu uită de războiul dat pe un bărbat.)

   Tot femeile se plâng de misoginismul unor porci cu maniere fabricate-n grote, însă au uitat de mult ce înseamnă respectul de sine, iar purtarea unor ținute alcătuie din fuste mai scurte decât relațiile lor, nu le poate aduce cinste. Doar un mic exemplu de mârlănie ca la mama ei acasă.

   Au uitat cu desăvârșire cum să-i facă pe bărbați să le respecte, dar pretind ceva de care ele nu au auzit. Femeile de ieri erau niște flori, astăzi tot mai multe se ofilesc înainte de-a veni toamna.

PROPRIUL DECALOG AL NEBUNIEI

                      BUN INSTRUMENT DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN VIAȚĂ

1)  Minte-mă ca să mă pierzi definitiv

   Nicio minciună nu scapă nerăsplătită. Un om care minte azi un fleac, nu mai are niciun leac.. Iar mâine îți va da în cap. O dată prins cu minciuna, omul este pasibil de privare a prieteniei tale pe viață. Îți vei mulțumi mai târziu.

2) Speculează orice lucru în propria-ți favoare.

    Prieten, prieten, dar favorurile vieții sunt pe bani! Și limitate! Ai ceva cu care poți cuceri un trai mai bun? Nu-ți fie milă, căci prietenu-ți de se va scula, pe tine o să te popească. 

3) Dacă prietenie nu e, nimic nu e. 

 

   Nici bătăi de cap, nici trădări (de care să nu știm noi). Regula aceasta o anticipă pe următoarea. La fel cum o precedă pe anterioara.

4) Dacă avem prieteni trebuie să renunțăm  la viața pe care ne-am plănuit-o, pentru că vor avea ei grijă să ne coacă alta.

   Omul este supus greșelilor, iar aceasta este scuza ideală a propriilor tăi tovarăși. O dată ce ți-au trântit ușa-n nas vei regretă că ai avut cutezanța să bați din nou în ea. Și să te încrezi omului.

5) Adesea prietenii îți plănuiesc bucurii de care nu se pot bucura ei.

   

   Pe vechea zicală "să moară și bucuria vecinului" sau prietenului, tovarășii tăi, oameni din naștere, nu te vor ajuta pe tine primul. Ci pe altcineva mult mai la îndemâna lor: pe ei.

6) Zeii nu i-au oferit niciodata omului ceva mai prețios (și năbădâios) decât prietenul.

   A avea încredere în oameni este ca și cum ai merge pe un câmp minat. Anumiți prieteni sunt mai tăcuți, alții explodează direct. Dar cei care tac, o fac doar pentru că știu ca la următorul pas vei sării în aer. Dacă scapi sunt prietenii de rezervă care-ți trimit o salvă-n dar.

[SÁLVĂ, salve, s.f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de puşcă) trase simultan. – Din fr. salve.]

7) Nu am dat greș, am găsit 10 000 de prietenii care nu funcționează.

   Am incercat toate felurile de prietenii și toate au capitulat la fel. Cu o victorie a opusului "prietenie", termen pe cale de dispariție, folosit cu un secol în urmă.

   Un decalog devine perfect prin cele 7 sfaturi și prin cifra 7. Care dupa spusele lui Pitagora "7 e numarul  perfect". 7 minuni în lume, 7 zile ale săptâmânii, 7 culori ale curbeului și cele 7 reguli din decalogul nebuniei, care face înconjurul lumii peste 7 mări și 7 țări și peste tot este la fel.

  În astrologie

   "Numarul destinului 7 este predestinat celor care vor sa fie cercetatori ai adevarului. Acestia au un clar si irezistibil sens de a fi "tu insuti"." 

  În Biblie

  " [...] in Biblie se descriu cele sapte zile in care Dumnezeu a facut Lumea. Exista sapte pacate de moarte si exista a saptea zi, Duminica, zi sfanta, binecuvantata, lasata de Creatorul ceresc pentru odihna Omului."

   În mitologie

   "[...]grupul de sapte stele, cunoscute ca "Pleiadele" sau cele "Sapte Surori"."

    Unica morală a decalogului este: tu ești propriul tău prieten. Să nu ai alți prieteni afără de tine! 

                                    Publicat în unica zi perfectă a săptâmânii: duminica

    * Regăsim în a 4-a regulă dictonul "Trebuie să renunțăm la viața pe care ne-am plănuit-o ca să putem avea viața care ne așteaptă." Joseph Campbell

      În a 5-a regulă: "Adesea oamenii le reproșează altora lucrurile de care nu se pot bucura ei înșiși" Esop

      În a 6-a regulă: "Zeii nu i-au oferit niciodată omului ceva mai prețios decât vinul." Platon

      În a 7-a regula: "Nu am dat greș, am găsit 10.000 de variante care nu funcționează." Thomas A. Edison